Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Au furat unelte electrice din locuința unui bărbat. Au ajuns în arest

0 924

Polițiștii Postului de Poliție Chiuza au pus în aplicare 2 mandate de aducere, pe numele a două persoane, bănuite de comiterea faptei, în urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal de furt calificat. După audieri, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a persoanelor vizate.

Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, în noaptea de 24/25 septembrie a.c., un tânăr, de 24 de ani, din Chiuza și un bărbat, de 32 de ani, din Șieu Odorhei ar fi sustras din locuința unui bărbat din Piatra mai multe unelte electrice.

Ulterior, bunurile, în valoare de aproximativ 3.000 de euro, ar fi fost comercializate de către una dintre persoanele implicate. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit păgubitului.

În prezent, cei doi se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 13 octombrie, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Postului de Poliție Chiuza din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Beclean, pentru documentarea cauzei și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea faptei.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More