Zi cu ghinion pentru doi bărbați din Cluj-Napoca. Reținuți după ce au încercat, fără succes, să spargă două locuințe din Turda.
Conform IPJ Cluj, la data de 13 mai, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Turda au identificat şi reţinut pentru 24 de ore doi bărbaţi bănuiți de comiterea unor fapte penale.
Conform probatoriului administrat, în luna aprilie, cei doi bărbați, de 42 și 48 de ani, din Cluj-Napoca, ar fi pătruns fără drept, folosindu-se de calități false, în două locuințe din Turda, însă nu au reușit să sustragă bunuri. Cei doi bărbaţi sunt cercetaţi sub aspectul comiterii tentativei la infracţiunile de furt calificat şi înşelăciune.
La expirarea măsurii de reţinere, bărbaţii urmează să fie prezentați în faţa magistraţilor în vederea dispunerii altei măsuri preventive.