Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Au intrat cu mașina în stâlp, după o urmărire de mai mulți kilometri – FOTO

0 67

Patru tineri din Gherla au fost implicați vineri seara într-un eveniment rutier ce a avut loc în Dej, pe strada 1 Mai, la ieșire din oraș spre Cluj-Napoca.

Mașina în care se aflau aceștia, un BMW înmatriculat în Brașov, a lovit balustrada metalică ce mărginește șoseaua, după care s-a oprit într-un stâlp de beton de pe partea dreaptă.

Potrivit unui amic al celor implicați în accident, aceștia se întorceau spre casă. Tinerii fuseseră implicați într-o altercație cu alte persoane din Rugășești, care, se pare, porniseră în urmărirea acestora spre Dej. La ieșire din Dej, șoferul din Gherla, speriat de faptul că era urmărit, a apăsat prea tare pedala de accelerație, iar într-o curbă la stânga ar fi pierdut controlul volanului, mașina părăsind carosabilul prin partea dreaptă.

Din fericire, în urma acestui eveniment nimeni nu a fost rănit. Totuși tânărul din Gherla, aflat la volanul autoturismului BMW, a fost condus de polițiști la secție pentru a da declarații despre cele întâmplate.

Urmează ca la finalizarea anchetei polițiștii să stabilească împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More