Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Au obţinut ilegal aproape 100 de credite de la bancă. Prejudiciul? 2 milioane de euro

0 260

perchezitii_cu_mascati_politisti

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a 18 de inculpați în legătură cu obținerea, nelegală, unui număr de aproape 100 de credite de la două unități bancare, având drept consecință un prejudiciu de peste 2 milioane euro.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada iunie 2005-februarie 2008, inculpatul Nistor Emil, prin intermediul a 89 de persoane interpuse, majoritatea angajaţi la cele 5(cinci) societăți comerciale administrate în drept şi/sau în fapt de către acesta, a obţinut, pe baza unor documente ce atestau venituri salariale nereale, un număr de 98 credite de la două bănci comerciale, profitând de relaţiile pe care le-a construit în timp și datorită raporturilor pe care societăţile comerciale administrate de acesta le-au avut cu unităţile bancare.

În scopul obţinerii creditelor, inculpatul Nistor Emil a apelat la directorii acestor unităţi bancare, respectiv la inculpații Moldovan Vasile, Moroşan Ioana, Terchilă Maria pe care i-a instigat să acorde, cu încălcarea cu ştiinţă a normelor de creditare, credite mai multor persoane fizice, însă în interesul acestuia.

În procedura de acordare a creditelor au fost implicaţi şi consilierii clienţi retail Moroşan Mihai, Tinereanu Domnica şi Mureşan Daniela Iuliana şi ofiţerii de credite (manageri relaţii cu clienţii persoane fizice) Moldovan Albina Alexandra şi Zăgrean Mihaela Carmen. Aceştia, cu ştiinţă, au acceptat să întocmească dosarele de credit fără a respecta normele de creditare în vigoare la acea dată.

Atât directorii unităţilor bancare cât şi ofiţerii de credit/consilierii clienţi retail au cunoscut că veniturile salariale consemnate în adeverinţele de salariu/venit depuse la dosarele de credit pe numele celor 89 de persoane nu sunt reale.

În perioada iunie 2005-iulie 2007, în activitatea infracţională, inculpatul Nistor Emil a fost sprijinit în principal de inculpatul Hădărău Dan Doruţ, angajat în cadrul S.C. ELIADA CONSULTING S.R.L.

Începând cu luna iulie 2007, inculpatul Nistor Emil a iniţiat constituirea unui grup infracţional organizat la care au aderat fiul acestuia, inculpatul Nistor Emil şi inculpații Hădărău Dan Doruţ, Porcius Maftei, Lorinţiu Gabriela şi Nistor Aurel Sabin, angajaţi ai societăţilor comerciale administrate în drept şi/sau în fapt de iniţiatorul grupului infracţional.

Scopul constituirii grupului infracţional organizat a fost acela de a obţine cu documente false, prin intermediul angajaţilor societăţilor comerciale administrate de inculpatul Nistor Emil, credite de la sucursala unei bănci.

Banii obţinuţi de persoanele care au contractat creditele au fost utilizaţi de către inculpatul Nistor Emil şi membri grupului infracţional pentru diverse operaţiuni în cadrul societăţilor comerciale în cauză sau în interes personal.

Inculpații Nistor Emil şi Hădărău Dan Doruţ sau doar inculpatul Hădărău Dan Doruţ au sprijinit şi alte persoane, respectiv pe inculpații Lorinţiu Gabriela, Creţu Vasile şi Nistor Maria în vederea obţinerii de credite, de la unitățile bancare, în interesul lor personal şi nu al grupului infracţional, punându-le la dispoziţie adeverinţe de salariu, copii de pe carnetele de muncă/contractele individuale de muncă/acte adiţionale la contractele individuale de muncă neconforme realităţii.

Valoarea totală a prejudiciului produs unităţilor bancare prin activitatea infracţională comisă de inculpatul Nistor Emil/grupul infracţional, funcţionarii bancari şi persoanele care au contractat credite, a fost stabilită la suma de 2.194.796,69 euro.

În vederea recuperării acestui prejudiciu s-a instituit măsura sechestrului asigurator asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin numiților: Zăgrean Mihaela Carmen, Moldovan Vasile, Lorinţiu Gabriela, Nistor Emil, Terchilă Maria, Mureşan Daniela Iuliana, Tinereanu Domnica, Moroşan Ioana şi Moroşan Mihai.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bistriţa Năsăud.

NISTOR EMIL, administrator al societăţilor: SC Eliada Consulting SRL, SC Someş Holz SRL, SC Bistriţa Aurie SRL, SC Poiana Narciselor SRL, SC Poiana Zînii SRL, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile concurente de:
– iniţiere a unui grup infracţional organizat
– instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată,
– complicitate la înşelăciune în formă continuată
– două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată;
– NISTOR EMIL zis Tuţu, (fiul primului menționat) director general al SC Eliada Consulting SRL, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile concurente de:
– aderare la un grup infracţional organizat
– complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanei ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave;
LORINŢIU GABRIELA, director economic al societăţilor SC Someş Holz SRL şi SC Eliada Consulting SRL, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile concurente de:
– aderare la un grup infracţional organizat,
– complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanei ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave
– două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată,
– înşelăciune în formă continuată;
MOROŞAN IOANA director Sucursala BCR Năsăud, TERCHILĂ MARIA directorul Agenţiei BCR Rodna, MOLDOVAN VASILE director al Sucursalei Bistriţa a UniCredit Ţiriac Bank, TINEREANU DOMNICAMUREŞAN DANIELA IULIANAMOROŞAN MIHAI, consilieri clienţi retail BCR Rodna, ZĂGREAN MIHAELA CARMEN şiMOLDOVAN ALBINA ALEXANDRA, ofiţeri de credite la Sucursala Bistriţa a UniCredit Ţiriac Bank;
– în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunea de: abuz în serviciu contra intereselor persoanei ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată;

HĂDĂRĂU DAN – DORUŢ, inspector resurse umane la SC Eliada Consulting SRL, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile concurente de:
– aderare la un grup infracţional
– complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave şi la infracţiunea de înşelăciune
– fals în înscrisuri sub semnătură privată
PORCIUS MAFTEI administrator al SC Someş Holz SRL şi NISTOR AUREL SABIN director general SC Poiana Narciselor SRL, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile concurente de:
– aderare la un grup infracţional organizat
– complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanei ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave
– fals în înscrisuri sub semnătură privată
NISTOR MARIA, angajat al SC Eliada Consulting SRL, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de:
– două infracţiuni de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei, ambele în formă continuată;
CREŢU VASILE, angajat SC Eliada Consulting SRL, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile concurente de:
– complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanei ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie;
– înşelăciune în formă continuată;
FILIPOIU IFTINICA angajată la S.C. ELIADA CONSULTING S.R.L, SÎNGEORZAN MIOARA angajată la S.C. BISTRIŢA AURIE S.R.L în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de:
– complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanei ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la înşelăciune, ambele în formă continuată;

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More