Autoritățile țin la secret informații despre coronavirus. Filmul Chernobyl devine realitate în România
Este incredibil nivelul de incompetență de care dau dovadă autoritățile în România, de la cei mai mici factori de decizie, până la cele mai înalte funcții. Nivelul de secretizare a informațiilor a ajuns atât de crunt, încât ai impresia că trăiești pe viu acțiunea din filmul Chernobyl.
Încă dinainte de confirmarea primului caz de infectare cu coronavirus pe teritoriul României, mai marii țării noastre au ieșit pe toate canalele și în toate mediile de comunicare să ne transmită că situația e sub control.
Exact ca în cazul Colectiv, de la miniștri la secretari de stat, de la parlamentari la președinte, de la primari la prefecți, toată lumea ne-a anunțat și ne anunță că ”suntem pregătiți”.
Vă sună cunoscut? Sintagme precum ”avem de toate”, ”suntem dotați cu tot ce e necesar”, ”avem condiții de spitalizare”, ”avem locuri în spitale și în carantină”, ”avem medicamente”, ”avem personal specializat”, ”ținem situația sub control”, toate aceste baliverne sunt pe toate gardurile.
În realitate, însă, situația e cruntă. În stocurile centrelor de testare din țară, și așa puține la număr, ba nu sunt testere, ba nu sunt aparate, ba nu sunt reactivi pentru testere. Dar ei ascund orice informație de acest gen. Așteaptă comenzi din străinătate să-și refacă stocurile, dar străinătatea nu mai trimite, pentru că, așa ca în România, și în alte țări au fost blocate total exporturile de produse medicale.
Ce ne mai spun autoritățile? Că avem locuri în spitale, că avem paturi de terapie intensivă, că avem personal specializat și alte minciuni de genul. Realitatea din spitale o știm cu toții, nu mai are rost să detaliem aici câte lipsuri există. Medici, asistente, personalul Ambulanței se chinuie de la o zi la alta să întindă materialele pe care le mai au la dispoziție. Nu există măști chirurgicale suficiente, la fel mănuși, combinezoane, bonete, botoșei, dezinfectanți, adică fix acele materiale sanitare extrem de de necesare pentru ca personalul medical să-și desfășoare activitatea pentru a ne salva pe noi. Dacă ei nu sunt protejați, pe noi cine ne mai protejează?
Ce ne mai spun autoritățile? Că au locuri în carantină, că supraveghează atent persoanele aflate în izolare la domiciliu. În realitate, unii fug din carantină, alții nici n-au ajuns acolo, iar mulți dintre cei care ar trebui să fie în autoizolare, fac nestingheriți piața, umblă prin magazine, se plimbă cu mijloacele de transport în comun, ies în vizită la rude și la prieteni. Fără nicio jenă, fără nicio frică de amenzi sau (ne)măsurile luate de autorități, care sunt oricum depășite de această situație.
Încă de la izbucnirea acestei crize în România, încă de la primul caz confirmat pe teritoriul țării noastre, principala grijă a celor responsabili de situație a fost să secretizeze cât mai mult orice informație. De la identitatea celor confirmați până la identitatea sau localitatea, zona, contacților, a posibililor infectați. Până la urmă s-a aflat aproape despre fiecare caz, pe surse, până s-a ajuns la confirmarea cazurilor din Parlament, Guvern, administrații județene sau locale.
S-au trezit românii peste noapte cu zeci de convoaie cu mașini cu numere de Italia, escortate de polițiști și jandarmi. S-a creat panică, dar abia apoi au recunoscut autoritățile că sunt convoaie cu români veniți la graniță, care vor fi duși în izolare sau direct în centrele de carantină din județe. Centre de carantină care nici acum nu se știe unde sunt, cum funcționează. S-a aflat, tot pe surse, și despre acestea, dar autoritățile refuză să confirme orice informație.
Până mai ieri Grupul de Comunicare Strategică făcea ceea ce-i spune și numele: comunica. S-a creat o pagină a site-ului Institutului Național de Sănătate Publică, unde erau publicate și actualizate în timp real datele despre numărul cazurilor confirmate, persoanele în carantină sau în izolare. Toate structurate pe județe, să știe tot românul câte cazuri sunt aproape de casa lui.
Apoi comunicarea și actualizarea s-au redus treptat. Am primit două actualizări pe zi, apoi doar una pe zi. Până ieri.

De azi nu mai sunt publice nici datele pe județe. Atâta cenzură, atâta secretizare, încât practic nu ți se mai spune nimic. NIMIC. Prefecturile, singurele care mai ofereau informații oficiale despre ce se întâmplă în fiecare județ au primit ordin pe unitate să nu mai scape nimic în public. Nu se mai știe câte cazuri au fost ieri la Cluj, câte teste s-au făcut, câte sunt confirmate, câte nu. Liniște totală!

Parcă ți se face dor de vremurile comunistoide pesediste, când aveai acces mai liber la informație. În anul 2020, în plină criză mondială, într-o situație pe care toți cei încă în viață n-au mai trăit-o până acum, statul român decide să secretizeze tot, toate informațiile, toate drepturile oamenilor de a ști ce se întâmplă.
Ce spune Constituția României?
ARTICOLUL 31
Dreptul la informație
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.
(2) Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.
Oare nu sunt informații de interes public numărul persoanelor pozitive în județul Cluj, sau în municipiul Dej? Oare oamenii care locuiesc aici nu au dreptul să știe câți infectați au în jurul lor? Că nu a cerut nimeni adresa celor infectați, nici poza lor de buletin. Dar nu, de azi nu mai are nimeni dreptul să știe astfel de informații.
Sunt țări cu cazuri mult mai multe decât România. Cu zeci, cu sute de morți, chiar mii. Și au în permanență actualizată baza de date, PUBLIC, pe regiuni, pe județe, pe orașe. La noi NU!
Nu vreau să fiu alarmistă, dar o să ajungem mâine-poimâine să ne dispară vecini, prieteni, neamuri, fără să știm ce s-a întâmplat cu ei și unde au dispărut. O să ajungem poate să primim doar o înștiințare, oficială, că au fost îngropați sau incinerați, fără să avem posibilitatea unui ultim adio.
Pentru că un astfel de comportament al autorităților doar înspre acolo poate duce. Pe lângă incompetența uriașă de care care dau dovadă, încearcă să mascheze gravitatea problemei, să ascundă rahatul sub preș, în speranța că vor închide ochii jurnaliștilor, opiniei publice, oamenilor în general. Asta doar ca să-și păstreze funcțiile, să stea liniștiți și să-și încaseze lefurile babane, fără să se gândească la faptul că pot face parte și ei la un moment dat din exact acele statistici pe care ni le ascund nouă azi.
Trăim, din păcate, în aceste zile, exact acțiunea filmului Chernobyl. Dacă l-ați văzut, știți exact despre ce vorbesc. Dacă nu l-ați văzut, ar fi cazul să o faceți. Acum, că tot e weekend și #stațiacasă.
În rest, noi să fim sănătoși, că boala vine…
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.