Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Autospecială Mercedes, special modificată pentru acțiuni de contrabandă, confiscată de polițiști – FOTO

0 683

În urma acțiunilor polițiștilor de frontieră, un cetățean român este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, iar un autovehicul în valoare de peste 8.000 euro a fost indisponibilizat la sediul poliției de frontieră.

 

O acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, s-a declanșat ieri, 15 ianuarie a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al PF Maramureș – I.T.P.F. Sighetu Marmației.

În jurul orei 14.30, un echipaj al poliției de frontieră a indentificat și oprit în trafic, în localitatea Desești, jud. Maramureș, o autoutilitară marca Mercedes, înmatriculată în România, condusă de către cetățeanul român P. V., în vârstă de 41 de ani, domiciliat în jud. Timiș. La controlul efectuat asupra autovehiculului s-a observat, în compartimentul pentru transport marfă, un spațiu special amenajat, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii șoferului, împreună cu autoutilitara în cauză, la sediul poliției de frontieră, în vederea efectuării unui control amănunțit. În spațiul special amenajat au fost descoperite 15 colete cu țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană, care contineau cantitatea de 13.497 pachete țigări, în valoare de aproximativ 158.000 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 86/2006 privind Codul Vamal al României. Totodată, autoutilitara marca Mercedes, în valoare de 36.320 lei, a fost indisponibilizată la sediul poliției de frontieră, până la finalizarea anchetei.

 

De asemenea în Sectorului PF Valea Vișeului s-au descoperit, abandonate, 2 colete voluminoase ce conțineau țigări provenite din contrabandă. Baxurile au fost transportate la sediul sectorului, iar în urma inventarierii a rezultata cantitatea de 1.000 pachete țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 11.700 lei. Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări în vederea depistării persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerea la raspundere a acestora.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.