Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Autospeciale noi de intervenție pentru județele din Regiunea Nord-Vest

1 56

pompieri-isu-descarcerare (1)

La sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Avram Iancu” al județului Cluj au fost predate azi, pentru toate județele din Regiunea Nord-Vest, șase autospeciale pentru intervenții de capacitate medie, dotate fiecare și cu Puncte Medicale Avansate mobile pentru triajul victimelor în cazul catastrofelor. Acestea vor deservi inspectoratele județene pentru situații de urgență din județele: Cluj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Sălaj.

În cadrul proiectului „Îmbunătățirea dotării cu echipamente a bazelor operaționale pentru intervenții în situații de urgență din Transilvania de Nord” numai în județul Cluj, au fost aduse șapte autospeciale specifice pompierilor, dotate pentru diverse tipuri de intervenții precum și cinci ambulanțe tip SMURD.

Proiectul inițial a prevăzut doar aceste autospeciale, însă datorită faptului că au fost făcute economii în ceea ce privește licitarea prețului pentru achiziționarea autospecialelor, conforme cu caietele de sarcini stabilite prin proiect, a fost posibilă suplimentarea numărului acestor autospeciale.

Astfel Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” Cluj va fi dotat cu încă o autospecială pentru stins incendii și descarcerare, de capacitate medie, alături de un Punct Medical Avansat mobil pentru triajul victimelor.

Această autospecială complementează echipamentele primite până acum prin acest proiect, și anume: cinci autospeciale pentru lucru cu apă și spumă, o autospecială de intervenție la accidente colective și pentru salvări urbane, o autospecială pentru descarcerări grele, patru ambulanțe de prim-ajutor și o ambulanță de terapie intensivă-reanimare.

pompieri-isu-descarcerare (2)

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

1 Comentariu

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.