Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Autoturism plin de ţigări, abandonat în curtea unei biserici

0 27

someseanul-tigari contrabanda deltaplan

Ieri dimineaţa, la ora 02.45, pe DN 18 în comuna Petrova, poliţiştii Secţiei 4 Leordina au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea unui autoturism aflat în trafic. Deoarece conducătorul auto nu a oprit, poliţiştii au trecut la urmărirea autoturismului iar după aproximativ 1 km acesta a fost găsit abandonat în curtea unei biserici.

În urma verificării autoturismului s-a constatat că în interiorul acestuia se găseau 24 de colete înfoliate cu material plastic de culoare neagră în care erau ambalate peste 12.000 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană. De asemenea, poliţiştii au constatat că plăcuţele cu numărul de înmatriculare aparţin unui alt autoturism.

În continuare se efectuează cercetări pentru identificarea conducătorului auto şi tragerea lui la răspundere sub aspectul comiterii infracţiunilor de contrabandă şi punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.