Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Autoturism răsturnat în afara șoselei, la ieșire din Lechința

0 653

Un accident de circulație, în care a fost implicat un autoturism, s-a produs miercuri după-amiază la ieșire din localitatea bistrițeană Lechința.

Potrivit primelor informații, șoferul unui autoturism a scăpat de sub control mașina pe care o conducea cu viteză, iar autovehiculul s-a răsturnat la câteva zeci de metri de șosea, pe un câmp, la ieșire din Lechința spre Galații Bistriței.

”Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat de la locul solicitării un bărbat în vârstă de aproximativ 61 de ani, cu suspiciune de fractură membru superior și alte leziuni minore. A fost transportat la UPU SMURD Bistrița”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU.

ACTUALIZARE IPJ BN:

Polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un accident de circulație produs pe Drumul Județean 172E.

La locul accidentului polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat de 61 de ani din Șirioara în timp ce se deplasa pe direcția Lechința către Herina a părăsit partea carosabilă.

În urma accidentului bărbatul a fost rănit necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat o valoare negativă.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar, urmând să fie stabilite cauza și modalitatea producerii evenimentului rutier.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More