Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Avea 1,70 gr/l alcool pur în sânge. Bărbatul a intrat cu mașina într-un stâlp de beton

0 27

sofer beat etilotest alcool

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului PETRULE DORIN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: 

În data de 09.06.2014, după ce a consumat în prealabil băuturi alcoolice, inculpatul Petrule Dorin a condus un autoturism pe raza municipiului Baia Mare, iar într-un sens giratoriu a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe spaţiul verde, autoturismul lovindu-se de un stâlp din beton. Inculpatul a fost transportat la spital unde i-a fost recoltată o probă biologică, rezultând o îmbibaţie alcoolică de 1,70 gr/l alcool pur în sânge. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Baia Mare.

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.