Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Avion dispărut de pe radare. 66 de persoane se aflau la bord

0 34

Un avion al companiei EgyptAir, care plecase miercuri seara din Paris cu destinația Cairo, a dispărut de pe radare cu 59 de pasageri și zece membri ai echipajului la bord, a anunțat joi dimineață compania aeriană egipteană.

Zborul MS804 se afla la o altitudine de 37.000 de picioare și intrase în spațiul aerian egiptean când a dispărut de pe radare joi, la ora locală 02:45 (00H45 GMT), a precizat EgyptAir pe contul său de Twitter, indicând că este vorba de un aparat Airbus A320.

Compania aeriană EgyptAir, a cărui avion a dispărut joi dimineață de pe radare în timp ce se întorcea din Paris la Cairo, a anunțat anterior că au fost angajate toate măsurile necesare în astfel de situații pentru căutarea avionului dispărut, potrivit AFP și Reuters.

Postul de televiziune Al Mayadeen relatase anterior, citând surse, că avionul Egiptair a căzut în mare.

Potrivit ziarului guvernamental egiptean Ahram, echipajul nu a trimis niciun fel de semnal de alarmă înainte de dispariția avionului. Ultimul contact al echipajului cu turnul de control a fost făcut cu zece minute înainte de dispariția aparatului de zbor.

Un avion de pasageri al Egiptair a dispărut de pe radare joi dimineață cu 66 de persoane la bord, în timp ce se afla deasupra Mării Mediterane la o altitudine de 11.300 de metri.

Oficiali din sectorul aviației civile egiptene nu exclud ca avionul EgiptAir, un Airbus A320, care a dispărut joi dimineață de pe radare în timp ce se întorcea de la Paris la Cairo să fi căzut în mare, relatează Reuters.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More