Avion mic prăbușit în lacul Colibița. Două victime, una inconștientă – FOTO/VIDEO
Un avion de mici dimensiuni, care avea două persoane la bord, s-a prăbușit duminică dimineață în lacul Colibița, din județul Bistrița-Năsăud.
Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud, în urma apelului la numărul unic de urgență 112, la fața locului au fost alocate mai multe resurse din cadrul ISU Bistrița Năsăud, precum și elicopterul SMURD.
”Din primele informații, există două victime, din care una inconștientă”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU.
Potrivit IGSU, din cadrul ISU Bistrița-Năsăud, la locul indicat, au fost alocate 1 autospecială de stingere și 2 ambulanțe SMURD.
De asemenea, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, s-a solicitat și o resursă aviatică din cadrul IGAV.
ACTUALIZARE:
Conform martorilor, avionul ar fi fost văzut zburând la mică înălțime, în jurul orei 9.30 dimineața, deasupra localității maramureșene Moisei. Ulterior, avionul a survolat lacul Colibița, la altitudine joasă, pentru ca apoi să se prăbușească în lac.
La bordul avionului ar fi fost doi bărbați, cei doi fiind scoși la mal de către localnici la scurt timp după impact. Dacă unul dintre bărbați, un cetățean ceh de aproximativ 60 de ani, a fost scos conștient din apă, pilotul avionului, un bărbat de aceeași vârstă, a fost scos inconștient la mal, acesta fiind în stop cardio-respirator.
ACTUALIZARE ISU BN:
BN – lacul Colibița – aeronavă ușoară căzută în lacul Colibița
Din cadrul ISU Bistrița-Năsăud, la locul indicat, au fost alocate 1 autospecială de stingere cu apă și spumă, echipaj de pompieri cu barca și terapia intensiva mobila SMURD. (Garda de Intervenție Prundu Bargaului și Detașamentul de Pompieri Bistrita)
De asemenea, pentru eficientizarea misiunii de raspuns, s-a solicitat și o resursă aviatică din cadrul IGAV. – elicopterul de la Punctul Aeromedical Târgu Mureș.
Pilotul în vârstă de aproximativ 65 de ani a fost scos din epava avionul inconștient, in stop cardiorespirator, de către unele persoane aflate pe lac cu ambarcațiuni. Un pompier paramedic, în timpul liber, aflat pe lac a început aplicarea protocolului de resuscitare la câteva minute după producerea accidentului aviatic, până la sosirea primelor echipaje de interventie.
Pasagerul – cetățean german, in vârstă de 45 de ani a ieșit singur din aeronava constient și stabil, prezenta ușoare leziuni ce nu implica transportul la spital. A fost evaluat de către echipajele si refuză transportul la spital.
Bărbatul a răspuns manevrelor aplicate de colegul nostru, în prima faza, continuate de echipajele ISU Bistrița-Nasaud, dar a reintrat în stop cardiorespirator, in patru rânduri. Din păcate, după mai bine de 100 de minute de aplicare a protocolului de resuscitare, organismul bărbatului nu a mai răspuns manevrelor aplicate, echipajele medicale fiind nevoie sa ii declare decesul la locul solicitării.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.