Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Azi e Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

0 28

Ziua Internationala a Persoanelor Varstice 2

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită în fiecare an, în data de 1 octombrie.

O persoană din zece are peste 60 de ani, iar generațiile în vârstă se măresc mai rapid decât alte grupe de vârstă din cadrul populației. În 2050, se estimează că o persoană din cinci va avea peste 60 de ani.

1 octombrie trebuie sa fie o zi specială nu doar pentru seniorii din întreaga lume, pe care îi sărbătorim la această dată, ci pentru noi toți, cei care ar trebui să le arătăm respet și prețuire pentru eforturile și reușitele de care au dat dovadă de-a lungul timpului.

Potrivit unui studiu realizat în anul 2006, și România se confruntă cu o problemă demografică. Populația României a scăzut cu un milion de persoane din anul 1992, iar până în anul 2020, specialiștii se așteaptă ca numărul populației să scadă cu 2 milioane de locuitori. Numărul persoanelor bătrâne de peste 65 de ani a crescut de la 11%, rata înregistrată după Revoluție, la 14%. Datele sunt furnizate de către siteul Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței, în concordanță cu interesul pe care îl afirmă Uniunea Europeană pentru acest subiect.

Spectacol aniversar la Dej de Ziua Internationala a Persoanelor Varstnice

Mesajul primarului Municipiului Dej cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice

Stimați dejeni,

Astăzi sărbătorim Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Este o zi specială, în care doresc să vă urez tuturor, multă sănătate, împliniri şi bucurii alături de familiile dumneavoastră.

Sunteţi un exemplu pentru noi, un exemplu demn de urmat, pentru că ne-aţi transmis şi ne transmiteţi nouă şi copiilor noştri, respectul fată de familie, de profesie, respectul faţă de muncă,  pentru că deşi v-aţi încheiat activitatea profesională, sunteţi activi în continuare.

Pentru toate acestea, avem obligaţia morală să vă preţuim şi ne bucurăm că în fiecare zi ne sunteţi alături. Chiar dacă neajunsurile sau problemele de sănătate vă afectează uneori, gândul dumneavoastră se îndreaptă întotdeauna spre binele copiilor şi al nepoţilor dumneavoastră.

De aceea ziua de astăzi este importantă pentru dumneavoastră, pentru noi toţi şi am simţit nevoia să vă transmit tuturor acest mesaj şi dacă este posibil aş dori să fim împreună în cadrul spectacolului pe care l-am organizat în cinstea dumneavoastră astăzi de la ora 18:00 la Centrul Cultural Arta.

Vă transmit respectul meu, vă doresc sănătate şi ”La Mulţi ani”

Primar

Ing. Morar Costan

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.