Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Bagaj suspect descoperit la Aeroportul Cluj-Napoca, tema unui exercițiu desfășurat azi

0 63

Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj a găzduit azi un exerciţiu care a avut ca obiective evaluarea procedurilor de lucru inter-instituţionale şi consolidarea reflexelor de cooperare într-o situaţie ipotetică privind descoperirea unui bagaj suspect.

Exerciţiul, desfăşurat în intervalul 14:00 – 15:30, nu a afectat traficul aerian şi nici activităţile curente desfăşurate în aeroport.

Vă reamintim faptul că ieri, 26 iulie, la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca a fost dată o alertă de bombă la bordul unei aeronave WizzAir.

Alarma s-a dat la ora 05.55,  pe zborul Wizzair W63301, cu destinația Londra Lutton, se arată într-un comunicat de presă al aeroportului clujean, după ce unul din pasageri a făcut afirmația că are o „bombă în bagajul de cabină”.

Având în vedere gravitatea situației create au fost declanșate procedurile specifice. Zborul a avut o întârziere de 2 ore și 45 de minute.

Pasagerului care a făcut amenințarea i-a fost întreruptă călătoria și a fost preluat pentru cercetare de către organele abilitate. Alarma s-a dovedit a fi falsă.  Celelalte zboruri nu au fost afectate și s-au desfășurat conform programului.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More