Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Baia Mare: A plecat din benzinărie fără să plătească. În viteză a acroșat o persoană

0 3.626

Un tânăr a vrut să-și alimenteze pe gratis mașina. Surprins de un angajat al benzinăriei a demarat în trombă.

Reprezentanții IPJ Maramureș informează că poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au intervenit cu promptitudine la un caz de furt şi lovire semnalat aseară, reuşind să identifice persoana bănuită de comiterea infracţiunilor, la scurt timp de la sesizare.

Se pare că o persoană necunoscută, care conducea un autoturism, a oprit într-o staţie de carburanţi situată pe bulevardul Bucureşti din municipiu, cu scopul de a alimenta. După ce a alimentat cu combustibil, a observat că un angajat se apropia spre el, dar a optat să plece fără să achite. În graba sa a acroşat cu autoturismul respectivul angajat, un bărbat în vârstă de 41 de ani.

Imediat după sesizare, cu sprijinul poliţiştilor Biroului Rutier Baia Mare, tânărul a fost identificat în trafic. Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele  tânărului de 22 de ani, din Hideaga, şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi lovire sau alte violenţe.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More