
Un grav accident de circulație a avut loc în această seară pe raza municipiului Baia Mare, în incident fiind implicat un autoturism aparținând Prefecturii Maramureș.
La volan se afla Pavel Hoban, șoferul senatorului Liviu Titus Pașca. Din câte se pare, mașina Prefecturii a intrat pe contrasens pe strada Andrei Mureșanu din Baia Mare, unde a intrat în coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar.
În mașina de pe contrasens se aflau patru persoane, acestea fiind transportate cu diverse răni la spital. Șoferul vinovat de producerea accidentului a decedat ulterior la spital. Conform primelor informații, acesta ar fi suferit un infarct în timp ce era la volan și, din cauză că i s-a făcut rău, a ajuns pe contrasens.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.