Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Baia Mare își depune candidatura la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021

0 28

Baia_Mare-_centru_istoric

Consiliul Local al Municipiului Baia Mare a decis, la inițiativa primarului Cătălin Cherecheș, înființarea Fundației Baia Mare 2021 în vederea creării unui organism care să gestioneze candidatura municipiului pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021.

Scopul acestei fundații este acela de a promova participarea comunității la actul cultural, în strânsă legătură cu dezvoltarea socio-economică a orașului. În următoarea decadă, Municipiul Baia Mare își propune să devină un pol turistic și cultural de importanță națională și europeană, ca reședință a județului Maramureș, utilizând în mod inteligent resursele și vocația acestei regiuni.

‘Este un demers important pe care Consiliul Local îl face în vederea nominalizării municipiului Baia Mare ca și capitală europeană a culturii în 2021. Pe lângă celelalte orașe din România, care și-au anunțat participarea anul trecut, municipiul Baia Mare trebuie să facă acest demers. Suntem conștienți de valorile pe care le avem aici, în orașul nostru, de programul cultural pe care îl putem creiona împreună și pe care îl putem oferi tuturor celor interesați în 2021 și ca parcurs de acum și până atunci. Avem două lucruri care sunt emblematice pentru Baia Mare: diversitatea etnică și cea culturală, spre exemplu Școala de Pictură de la Baia Mare’, a declarat primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș.

Candidatura pentru titlul de Capitală Europeană reprezintă o oportunitate unică pentru ca Municipiul Baia Mare să-și modifice traiectoria și rolul la nivel național și european într-un mod pozitiv și sustenabil. Fundația Baia Mare 2021 își va asuma drept obiective dobândirea statutului de Capitală Europeană a Culturii pentru municipiul Baia Mare în 2021, alături de asigurarea accesului echitabil la cultură și promovarea dialogului, a diversității etnice și a spiritului european ca premise ale dezvoltării într-un spațiu multicultural. Totodată, fundația va coordona eforturile de repoziționare turistică a municipiului în context internațional.

‘Cel mai important lucru este proiectul cu care vom veni în fața celor care îl vor analiza și vor face nominalizarea. Vor fi oameni care ne vor acorda sprijinul pentru acest proiect, acest vis, această dorință a noastră. Vor fi băimărenii ca o emulație pentru acest proiect și nu în ultimul rând tot ceea ce înseamnă om de cultură care este băimărean, care a trecut prin Baia Mare, care a creat sau creează aici, care poate să genereze un plus pentru comunitatea noastră. Acest demers va amprenta definitoriu evoluția municipiului Baia Mare, nu doar din punct de vedere cultural, ci și din punct de vedere social și economic’, a mai spus Cătălin Cherecheș.

Titlul de Capitală Europeană a Culturii este acordat anual unui număr de 2 orașe europene pentru găzduirea unui program cultural complex care celebrează unitatea în diversitate, ca principiu fundamental al spiritului european. Programul este recunoscut pentru capacitatea sa de a schimba într-un mod profund dinamica economică a orașelor gazdă, având rol de catalizator al regenerării urbane.

‘Luând exemplul Sibiului, putem acum să intrăm într-o competiție foarte deschisă și foarte onorantă, cu celelalte orașe care și-au exprimat această dorință. Știm foarte bine care sunt valorile noastre, dorințele noastre. Și dorința este aceea de a evolua. Cred că este o poveste nu despre ceea ce suntem noi azi neapărat, ci despre ceea ce vrem să fim. Așadar, știm că acest proiect poate să își pună amprenta pentru un parcurs foarte lung de acum încolo în istoria acestui oraș. Cu inima deschisă am propus ca împreună noi, municipiul Baia Mare, comunitatea noastră, tot ceea ce înseamnă mediul administrativ, politic din Baia Mare și din Maramureș, să facem pași împreună spre acest proiect. Să ne dăm mâna pentru acest proiect al băimărenilor și al maramureșenilor. Este obligația noastră și pentru trecutul acestui oraș, dar mai ales pentru viitorul municipiului Baia Mare’, se mai arată în comunicatul semnat de primarul municipiului Baia Mare.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.