Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Baia Mare: O persoană încarcerată și alta grav rănită după ce o șoferiță a pierdut controlul volanului

0 229

Grav accident de circulație produs luni seara pe bulevardul București, din Baia Mare. În urma evenimentului rutier două persoane au fost rănite, una dintre victime rămânând încarcerată.

Accidentul s-a produs cu puțin înainte de miezul nopții, apelul la numărul unic de urgență 112 fiind dat în jurul orei 23:30.

La locul solicitării au intervenit echipaje de descarcerare și SMURD din cadrul ISU Maramureș, dar și o ambulanță și echipaje de poliție.

În accident au fost implicate două autoturisme, unul marca Mercedes și altul marca Renault Symbol.

Potrivit primelor informații, accidentul a avut loc după ce o tânără aflată la volanul unui autoturism a pierdut controlul volanului din cauză că nu a adaptat viteza la condițiile de drum, mașina a derapat și a pătruns pe contrasens, unde s-a izbit frontal de celălalt autoturism.

Două persoane aflate în autoturismul Renault au fost rănite grav, una dintre victime având nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru a fi scoasă din mașină.

Cele două victime au fost preluate de echipajele medicale care au intervenit la fața locului, fiind ulterior transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Polițiștii băimăreni au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.