Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Băiețelul dispărut ieri în Florești, găsit decedat în această dimineață

0 5.090

Băiatul de 2 ani, care a dispărut vineri seara în zona râului Someș din localitatea clujeană Florești, a fost găsit înecat sâmbătă dimineața.

Potrivit IPJ Cluj, în această dimineața, în jurul orei 7:30, un voluntar angrenat în efectuarea căutărilor a identificat minorul agățat în albia râului, la o distanță de aproximativ 20 de metri de la locul dispariției.

”Identificarea acestuia a fost posibilă în urma scăderii debitul de apă. În acest fel, cadavrul copilului a ieșit la suprafață”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ.

În cauză, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpa.

Copilul a dispărut vineri, în jurul orei 17, în zona râului Someș, în timp ce se juca în apropiere cu alți copii. Peste 100 de persoane, polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari au participat la operațiunile de căutare a copilului, până la lăsarea întunericului, când pompierii care au intervenit cu bărcile de salvare pe Someș au întrerupt operațiunile de căutare.

Pompierii erau pregătiți să intervină și în această dimineață cu două echipaje cu bărci de salvare-căutare, pentru a relua căutările pe sectorul de râu, situat în aval de zona unde s-a semnalat dispariția copilului.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More