Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Băimărean, în vârstă de 70 de ani, reținut pentru 24 de ore. Beat, a devenit recalcitrant

0 72

Un bărbat, de 70 de ani, a fost depistat beat la volan, dar și cu permisul suspendat.

Cei de la IPJ Maramureș transmit prin intermediul unui comunicat de presă faptul că aseară, în jurul orei 21:30, o femeie a sesizat Poliția municipiului Baia Mare despre faptul că în spatele unei clădiri de pe strada I.L. Caragiale din municipiu, o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice conduce haotic un autoturism.

Echipajul de ordine şi siguranță publică deplasat la fața locului a găsit mașina staționând pe o alee, iar pe bancheta din spate au identificat un băimărean de 70 ani.

Acesta emana halenă alcoolică, însă a refuzat  testarea cu aparatul etilotest, fiind condus la Spitalul Județean “Constantin Opriș” pentru recoltare de probe biologice. De asemenea, în urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul are permisul de conducere suspendat.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, iar întrucât bărbatul a devenit recalcitrant şi agresiv pe timpul legitimării, a fost sesizat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare care a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii de ultraj.

În baza probatoriului administrat, poliţiştii au dispus reţinerea bărbatului pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, notează purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More