Perechea formata din Paul Rednic şi Roxana Lucaciu s-a impus în marea finală de sâmbată, cucerind medalia de aur la Campionatul Mondial de dans sportiv de la Kitakyushu (Japonia).
Paul Rednic (Baia Mare) și Roxana Lucaciu (Timișoara) au întrecut perechile de dansatori din Letonia, Belarus, Rusia, Lituania și Italia. Cei doi, campioni europeni deja la Tineret Standard (în probele Slow Waltz, Tango, Viennesse Waltz, Slow Fox, Quick Step), ocupă primul loc și în clasamentul World Ranking.
Clasament Final
1. Rednic Paul – Lucaciu Roxana ROMÂNIA
2. Denis Gudovsky – Megija Dana Morite LETONIA
3. Yahor Boldysh – Polina Mineeva BELARUS
4. Pavel Zakharenko – Dana Makarova RUSIA
5. Andrey Kovalev – Veronika Samuolyte LITUANIA
6. Alessio Formisano – Giovanatti Gioia ITALIA
Delegația României a făcut două zile pe drum pentru a ajunge în Japonia și a intrat în sala de concurs cu doar zece minute înaintea startului. Țara noastră a fost reprezentată și de Florin Stan și Daria Grigore, care au încheiat concursul pe locul 11.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.