Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Baletul pe Gheață din Sankt Petersburg la Cluj-Napoca, într-o reprezentație în premieră pentru România

0 29

Balet pe gheata cluj

Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheață din Sankt Petersburg recreează, în 7 decembrie, atmosfera magică a poveştilor lui Charles Perrault, într-un spectacol din care nu vor lipsi coregrafia, semnată de Konstantin Rassadin, costumele rafinate şi acţiunea „transcrisă” special pentru celebrii balerini-patinatori.

După Spărgătorul de nuci, Lacul lebedelor și Frumoasa din pădurea adormită, e rândul unei alte bijuterii a baletului rus, Cenuşăreasa, să vrăjească publicul clujean. Ansamblul va susține două spectacole pe scena Operei Române din Cluj-Napoca, începând cu orele 17:00 şi 20:00.

Pentru al patrulea an consecutiv, scena Operei Române se va transforma într-un adevărat patinoar, după ce aproape trei tone de gheaţă o vor acoperi, iar artiştii din Sankt Petersburg vor spune povestea Cenuşăresei, folosindu-se de sărituri Axel, salturi Rittberger și dublu Lutz şi piruete grațioase. Deși, inițial, fusese programată o singură reprezentație, pentru cea de a 300-a aniversare a orașului lui Petru cel Mare, baletul Cenuşăreasa a făcut înconjurul lumii şi este considerat unul dintre cele mai de succes spectacole din repertoriul elevilor lui Rassadin. Sfidând gravitația şi purtând costume care valorează 250.000 de dolari, personajele poveştii vor „levita” deasupra gheţii, pentru a transpune publicul în atmosfera sărbătorilor de iarnă, chiar de Moş Nicolae. Şi de această dată, Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheață din Sankt Petersburg vine, la Cluj, cu peste 30 de balerini-patinatori, iar spectacolul este o premieră pentru România.

Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheață din Sankt Petersburg a fost înființat în 1967 de către coregraful Konstantin Boyarsky. Singurul ansamblu care combină baletul clasic cu patinajul artistic este condus în prezent de directorul artistic Konstantin Rassadin, artist emerit al Rusiei și fost solist al Mariinsky Ballet, elev al lui Rudolf Nuriev. Ca balerin, Rassadin a dansat alături de nume precum Mihail Baryshnikov și Natalia Makarova. Directorul muzical și unul dintre fondatorii baletului este Leo Korkin, dirijor ce a condus și orchestra simfonică a Academiei din Sankt Petersburg. Ansamblul numără peste 80 de balerini-patinatori, mulți campioni europeni, mondiali sau olimpici la patinaj artistic, majoritatea maeștri ai sportului în Rusia. Din 1995, ansamblul a susținut sute de reprezentanții pe scene de operă și teatru din întreaga lume.

Biletele au prețuri cuprinse între 89 şi 298 lei și pot fi achiziționate de la birourile Diesel (Piața Unirii nr. 10), din rețeaua Eventim și online, de pe www.eventim.ro şi https://www.facebook.com/DieselEventsRo.

Pentru că evenimentul se adresează tuturor, de la nepoți și până la bunici, organizatorii au pregătit pachete speciale. Astfel, fiecare copil mai mic de cinci ani, însoțit de un adult cu bilet, are gratuitate (fără loc) la spectacol, iar pentru un copil de până la 8 ani, se va plăti doar 50% din prețul biletului.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.