Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Bărbat cu multiple traumatisme după ce s-a răsturnat cu tractorul – FOTO

0 543

Un bărbat aflat cu tractorul la muncile câmpului a suferit azi un grav accident, după ce s-a răsturnat cu utilajul agricol într-o zonă greu accesibilă din Valea Drăganului.

Un echipaj de descarcerare, din cadrul ISU Cluj, care se afla în zonă, a intervenit de urgență la fața locului. Pompierii au fost direcționați în zona Valea Drăganului la puțin timp după ce au intervenit la accidentul de circulație din Șaula, unde o mașină a ieșit în decor.

”Același echipaj de pompieri a fost alertat imediat după această intervenție pentru a gestiona o situație de urgență rezultată în urma răsturnării unui tractor în localitatea Valea Drăganului, unde se intervine pentru acordarea primului ajutor calificat unui bărbat cu multiple traumatisme”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU.

ACTUALIZARE ISU Cluj

Bărbatul este în stare de conștiență și cooperant, însă prezintă multiple traumatisme și suspiciuni de leziuni la nivelul coloanei vertebrale. Bărbatul a fost fixat într-o saltea vacuum și fixat într-un autoturism 4×4, iar, în aceste momente, se evacuează din râpa unde a fost găsit, până la nivelul drumului, unde are acces ambulanța SMURD.

Știre în curs de actualizare

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More