Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Bărbat din Cluj cercetat pentru trafic de minori, pornografie infantilă și șantaj – VIDEO

0 64

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Cluj și cei de la Direcția Operațiuni Speciale a Poliției Române au efectuat 2 percheziţii domiciliare pentru documentarea activităţii unei persoane bănuite de trafic de minori, pornografie infantilă şi şantaj. Cel în cauză a fost reţinut.

La data de 6 octombrie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat 2 percheziţii domiciliare pentru probarea activităţii infracţionale a unui bărbat, de 40 de ani, din Cluj-Napoca, bănuit de trafic de minori, pornografie infantilă şi şantaj.

Cel în cauză ar fi recrutat minore pe site-uri de socializare şi, profitând de vulnerabilitatea acestora, le-ar fi determinat să realizeze materiale cu caracter pornografic, în schimbul unor sume de bani.
Totodată, minorele ar fi fost şantajate cu distribuirea acestora în mediul virtual dacă refuzau să mai realizeze astfel de materiale.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate sisteme şi medii de stocare a datelor informatice, documente şi alte mijloace materiale de probă.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorul de caz, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.
La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi jandarmi.
În cauză se continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bărbatului, sub coordonarea procurorilor.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More