Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Bărbat din Cluj, reținut după ce a refuzat testarea cu aparatul etilotest, precum și recoltarea de probe biologice

0 28

Polițiștii au reținut pentru 24 de ore un conducător auto care, la momentul controlului, a refuzat testarea cu aparatul etilotest, precum și recoltarea de probe biologice.

La data de 7 ianuarie, ora 01:55, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au oprit pentru control un bărbat de 39 de ani, din Cluj-Napoca, care conducea un autovehicul pe strada Emil Isac, din municipiu.
Întrucât existau suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar fi fost sub influența alcoolului, polițiștii au solicitat testarea cu aparatul etilotest, precum și recoltarea de probe biologice.
Bărbatul a refuzat să dea curs solicitărilor legale ale polițiștilor.
Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar în urma prezentării în fața magistraților a fost dispusă măsura controlului judiciar.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.