Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Bărbat din Dej reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie

1 57
Foto:Arhiva
Foto:Arhiva

La data de 15 aprilie a.c., poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 44 de ani, din Dej, bănuit de săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie.

În fapt, la data de 15 aprilie a.c., ora 20:50, bărbatul ar fi pătruns în locuinţa unei persoane din Dej, de unde ar fi sustras aproximativ 1.900 de lei.

În locuinţă se afla proprietarul, un bărbat de 78 de ani, împreună cu un alt bărbat. Cel din urmă a încercat să oprească activitatea infracţională a bărbatului, însă nu a reuşit, fiind lovit în zona feţei de către acesta.

Poliţiştii au reuşit identificarea bărbatului şi au luat împotriva acestuia măsura reţinerii pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 233, 234 lit. d din Codul Penal.

Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 50%.

Bărbatul urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More