Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Bărbat din Mureș, cu interdicție de părăsire a localității, depistat de jandarmi la Bistrița

0 14

jandarm

Jandarmii Detașamentului 1 Mobil Bistrița, aflați noaptea trecută într-o acțiune de patrulare pe raza municipiului Bistrița, au depistat un bărbat care, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, se manifesta gălăgios și intenționa să provoace un scandal în incinta unui local din zona Gării.

Jandarmii au trecut la interceptarea celui în cauză și legitimarea acestuia iar la o primă verificare în baza de date s-a constatat că bărbatul se afla sub control judiciar cu interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu. Cu toate că interdicția era stabilită încă din luna decembrie a anului trecut (15.12.2014), acesta se întorcea de la Rădăuți, unde își vizitase un prieten.

Lucian V. are 32 ani și este domiciliat în localitatea Grebenișu de Câmpie, județul Mureș. Jandarmii au întocmit pe numele acestuia un proces-verbal de depistare, după care a fost condus la sediul Poliției, pentru a se lua măsurile care se impun, conform procedurilor legale în vigoare.

Conform prevederilor Codului de Procedură Penală, art. 215, alin. (7), ‘în cazul în care pe durata măsurii controlului judiciar inculpatul încalcă cu rea credință obligațiile care îi revin, … judecătorul poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege’.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.