Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Bărbat din Sânmărtin, înșelat de doi indivizi din Arad

0 26

Poliţiştii au identificat trei bărbaţi bănuiţi de comiterea unei înşelăciuni. Cei trei ar fi indus în eroare partea vătămată cu privire la preţul efectuării unei lucrări, ulterior solicitând o sumă mai mare.

Astfel, la data de 19 decembrie 2015, cei trei ar fi solicitat unui bărbat, din Sânmărtin, suma de 3.600 de lei pentru montarea unor burlane la locuinţă, deşi iniţial ar fi convenit la suma de 130 de lei.

Persoana vătămată a achitat, la insistenţele celor în cauză, suma de 800 de lei, ulterior sesizând organele de poliţie.
Poliţiştii i-au identificat pe cei în cauză, stabilind că este vorba despre trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani, din judeţul Arad.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Pentru a nu victime ale acestui gen de infracţiuni, atragem atenția cetăţenilor să nu primească în curți persoane care se oferă să efectueze astfel de lucrări și să nu apeleze la serviciile acestora, deoarece nu dețin nici un fel de autorizație pentru a desfășura astfel de activități.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.