Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Bărbat rănit în urma unui accident de circulaţie la Lechinţa

0 36

În 31 ianuarie a.c., ora 15:54, poliţiştii au fost sesizaţi prin serviciul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe DJ 151, în localitatea Lechinţa, a avut loc un accident rutier.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat faptul că I.M.D. în vârstă de 18 ani din Lechinţa, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Lechința – Șintereag, a intrat în depăşirea unei autoutilitare, condusă de către numitul H.G. în vârstă de 41 de ani, după care l-a acroşat pe L.M.I. în vârstă de 44 de ani din Lechinţa, care se deplasa pe marginea din stânga a drumului, în acelaşi sens de mers. Încercând să evite pietonul, tânărul în vârstă de 18 ani a acroşat cu partea din dreapta faţă autoutilitara.

În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Cercetările continuă de către Poliţia oraşului Beclean.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More