Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Bărbat reținut 24 ore pentru tentativa de omor

0 19

arestat-retinut-catuse

Un bărbat de 35 de ani a fost identificat şi reţinut 24 de ore, de către poliţişti,  pentru tentativă de omor. Acesta i-ar fi cauzat victimei leziuni care necesită 65-70 de zile de îngrijiri medicale.

 

La data de 22 iulie a.c., ora 11:48, Secţia 7 Poliţie a fost sesizată despre faptul că în noaptea de 21 spre 22 iulie a.c., în jurul orei 01:00, un bărbat de 24 de ani, din judeţul Maramureş, ar fi fost victima unei agresiuni comise pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca.

 

La faţa locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare, iar în urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că între doi bărbaţi a survenit un conflict spontan, în apropierea unui local public, după ce anterior au consumat împreună băuturi alcoolice.

În fapt, un bărbat de 35 de ani, din Cluj-Napoca, i-ar fi aplicat victimei lovituri în zona capului cu un obiect contodent, cauzându-i leziuni care necesită 65-70 de zile de îngrijiri medicale.

La data de 22 iulie a.c., în baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul de 35 de ani a fost reţinut 24 de ore pentru comiterea unei tentative la infracţiunea de “omor”, faptă prevăzută de Codul penal. Acesta urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul unităţii de parchet competente.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.