Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Bărbat reținut. A condus beat și fără permis

0 60

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore și apoi pus sub control judiciar. A fost prins beat la volan, dar și fără permis.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 7 decembrie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au reținut pentru 24 de ore un bărbat pe care l-au oprit în trafic pentru control. Acesta conducea un autoturism deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, din Budacu de Jos, a fost depistat pe raza localității Buduș. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de aproape 0,70  mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, la data de 8 decembrie, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 08.12.2019.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, a mai transmis reprezentantul IPJ BIstrița-Năsăud.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More