Bărbat spânzurat în Bistrița
Un bărbat a fost găsit spânzurat pe un teren extravilan din Bistrița.
Cei de la IPJ Bistrița-Năsăud transmit faptul că, la data de 19 mai, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au fost sesizați cu privire la faptul că, pe un teren extravilan din Bistrița, un bărbat s-a spânzurat.
La fața locului, acesta a fost identificat ca fiind un bărbat în vârstă de 66 de ani, din municipiu. Cadavrul acestuia a fost transportat la secţia Prosectură a Spitalului Judeţean în vederea efectuării necropsiei.
Polițiștii din Bistrița continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, urmând a fi lămurite toate împrejurările în care a avut loc evenimentul.