Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Bărbatul care a evadat din arestul IPJ Cluj a fost prins

0 38

În urma activităților specifice și a verificărilor efectuate, polițiștii clujeni, cu sprijinul de specialitate al Serviciului de Operațiuni Speciale Cluj, l-au depistat pe bărbatul care, la data de 14 august a.c., a evadat din centrul de reținere și arestare preventivă al unității.

Astfel, la data de 16 august, în jurul orei 22:00, bărbatul, în vârstă de 45 de ani, din județul Covasna, a fost depistat în timp ce se deplasa pe strada Cetății, din localitatea Florești, județul Cluj.
În continuare, sub coordonarea unității de parchet, cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului.

În paralel, ancheta internă continuă pentru a se stabili cu exactitate condițiile și împrejurările care au condus la producerea acestui incident. Totodată, un procuror efectuează activitatea de urmărire penală într-un dosar penal privind polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor la momentul incidentului.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More