Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Băsescu a luat o hotărâre în cazul lui Gigi Becali

1 34

gigi becali

Preşedintele Traian Băsescu a decis, astăzi, neacordarea graţierii individuale lui George Becali ca urmare a analizării dosarului de graţiere a acestuia, decizie transmisă solicitantului.

„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a decis, vineri, 28 martie a.c., neacordarea graţierii individuale a domnului George Becali ca urmare a analizării dosarului de graţiere a domniei sale. Decizia domnului preşedinte Traian Băsescu a fost transmisă solicitantului graţierii”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei remis agenţiei MEDIAFAX.

Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina, arată aceeași sursă.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

  1. daniel spune

    Nu are nevoie de comentarii.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More