Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Bătaie de joc: O pacientă a arătat ce a primit la micul dejun în spital

0 1.492

O femeie a postat pe Facebook o fotografie cu micul dejun primit într-un spital din Bucureşti: o jumătate de felie de parizer, margarină, un sfert de castravete, 3 biscuiţi şi o lingură de marmeladă.

„Nu vă speriaţi, nu este un mic dejun dintr-un penitenciar, ci dintr-un spital de stat din Capitala României!”, scrie femeia revoltată.

„Când vezi conţinutul, sincer, îţi trece pofta (foamea)…dar iată: 3 biscuiţi (populari) + 1/2 feliuţă de parizer peste care stă supărată o bucăţică dintr-o secţiune de castravete (~3 cm) + margarină + marmeladă”, spune pacienta, care adaugă că „realmente e mai scumpă caserola decât conţinutul. Aport caloric? Ce mofturi am!”

Pacienta a ţinut să le transmită şi un mesaj ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, şi deputatului PSD Florin Iordache: „Hai, Florin Iordache, ţi-l ofer cu drag, căci numai astfel poţi vedea care-i diferenţa dintre spitalul privat şi cel de stat, Atât au dreptul să primească oamenii care au contribuit la CASS 43 de ani şi care, prin împrejurări nedorite au ajuns să aibă nevoie de servicii medicale! Doamnă Sorina Pintea, dumneavoastră vă ofer chifla de 40 de grame, de care nu mă pot atinge, citindu-i eticheta!”

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a declarat miercuri, în Parlament, referitor la internarea preşedintelui Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea într-un spital privat, că nu există diferenţe între spitalele de stat şi cele private.

Domnul preşedinte Dragnea a avut o opţiune pentru un anumit spital, nu există nicio diferenţă între spitalele de stat şi modul în care sunt trataţi pacienţii într-un spital de stat şi unul privat. Nu cred că pentru o intervenţie sau pentru o internare de urgenţă, aşa cum a avut dumnealui, că s-a internat în cel mai apropiat spital e un capăt de ţară, eu şi colegii mei avem respect pentru modul în care pacienţii sunt trataţi şi în spitalele de stat, cât şi în cele private”, a declarat Florin Iordache.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More