Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Bătăile se țin lanț în Maramureș. Printre victime o femeie agresată chiar de fiul ei

0 478

În cursul zilei de ieri poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la mai multe scandaluri în familie produse pe raza judeţului Maramureș.

Astfel, transmit cei de la IPJ Maramureș, primul caz a fost înregistrat pe raza municipiului Baia Mare unde o femeie de 42 de ani a fost ameninţată de către iubitul ei. Pe parcursul lunii iunie acesta ar fi agresat-o fizic.

Al doilea caz a fost semnalat în Băița de sub Codru unde o femeie de 76 de ani a sesizat poliţia cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 41 de ani, fiind sub influența alcoolului, a agresat-o fizic şi totodată a ameninţat-o.

Nu în ultimul rând, azi noapte, în jurul orei 00.00, poliţiştii au intervenit în Ocna Șugatag la un scandal în familie care a fost sesizat de către o femeie de 36 de ani. Poliţiştii au constatat că aceasta a fost ameninţată de iubitul ei în vârstă de 41 de ani.

În toate cele trei cazuri poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie respectiv amenințare şi au emis ordine de protecţie provizorii împotriva agresorilor.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.