Cei doi scandalagii, care acum două zile au băgat un tânăr de 19 ani în spital, au fost prezentați Judecătoriei Dej cu propunerea de arestare preventivă. Tânărul de 20 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar cel de 17 a fost reținut pentru 24 de ore cu dispoziția de a fi cercetat în stare de libertate.
Cei doi tineri care, ziua în amiaza mare, au bătut un alt tânăr, de 19 ani, în fața unei unități școlare din Dej au fost prezentați Judecătoriei Dej cu propunerea de arestare preventivă.
Pentru tânărul de 20 ani instanta a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o durata de 30 de zile. Tânărul de 17 ani a fost reţinut 24 ore, dispunându-se apoi cercetarea lui în stare de libertate.
În fapt, la data de 29.01.2018, în jurul orei 12.45, Poliția municipiului Dej a fost sesizată, prin SNUAU 112 de către persoana vătămată, un tânăr de 19 ani, din comuna Petru Rareş, judetul Bistrita Nasaud, despre faptul că în timp ce se afla în faţa unei unităţi de învăţământ din Dej, a fost atacat cu bâte de doi tineri, care i-au aplicat mai multe lovituri în zona capului, după care au fugit.
Victima a fost transportată la o unitate spitalicească pentru acordare de îngrijiri medicale de specialitate, leziunile provocate necesitand un numar de 45-50 de zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii.
În cauză, poliţiştii efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri şi alte violenţe şi tulburarea ordinii şi linştii publice, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.