Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Bătrân salvat la limită din apele Someșului Mic, în Cluj-Napoca

0 269

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a fost salvat, duminică, de pompieri, după ce a căzut în Someşul Mic şi a fost purtat de ape aproximativ 500 de metri.

„Intervenţie salvatoare pentru un bărbat înecat în apele râului Someşul Mic. Pompierii din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Cluj-Napoca au intervenit în această seară pentru a scoate un bărbat căzut în apele râului Someşul Mic, în apropierea străzii Splaiul Independenţei. La faţa locului au fost dislocate două autospeciale, o barcă, precum şi două echipaje ale SMURD şi SAJ. În momentul sosirii salvatorilor la locul solicitării, bărbatul fusese luat de ape şi purtat la o distanţă de cca 500 de m în aval faţă de locul unde a fost văzut ultima oară”, se arată într-o informare trimisă de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj.

Bărbatul a fost scos din apă, resuscitat şi, în cele din urmă, şi-a recăpătat semnele vitale.

„Pompierii au reuşit să îl observe, cu ajutorul localnicilor, la timp şi să-l scoată imediat din apă. Acesta era în stare de inconştienţă şi fără semnale vitale. Au fost începute imediat manevrele de resuscitare de către echipajele SMURD, SAJ cu sprijinul pompierilor. În urma intervenţiei salvatoare, bărbatul în vârstă de aproximativ 70 de ani şi-a recăpătat semnale vitale. Acesta a fost transportat la spital pentru investigaţii şi îngrijiri de specialitate”, se mai arată în informarea ISU Cluj.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More