Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Băut la volan a provocat un accident și a fugit de la fața locului

0 29

Polițiștii au identificat un conducător auto care, după ce a acroșat un pieton, a părăsit locul accidentului. După depistarea acestuia, s-a constatat că se afla sub influența alcoolului.

La data de 16 octombrie, în jurul orei ora 14:00, pe raza municipiului Cluj-Napoca s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea gravă a unei persoane.

Un conducător auto, în timp ce se deplasa cu un autovehicul pe strada Eroilor din municipiu, înspre strada Dorobanţilor, a surprins şi accidentat o femeie de 65 de ani, din comuna Apahida, care, în calitate de pieton, s-ar fi angajat în traversarea regulamentară a străzii. Ulterior impactului, șoferul a părăsit locul producerii accidentului.

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a pietonului.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, la scurt timp a fost identificat conducătorul auto, stabilindu-se că este vorba despre un bărbat de 57 de ani, din municipiul Cluj-Napoca. Fiind testat cu aparatul etilotest, a reieșit că acesta se afla sub influența alcoolului.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de părăsirea locului accidentului, vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.