Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Băutura bat-o vina. Doi șoferi depistați la volan deși consumaseră alcool

0 67

Ieri, 16 decembrie, polițiștii maramureșeni au oprit pentru control două autoturisme conduse pe raza municipiului Baia Mare și în localitatea Cernești.

Astfel, polițiștii din Baia Mare au constatat faptul că un bărbat de 47 ani din municipiu, a condus pe Bulevardul Independenței din Baia Mare, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de către un tânăr de 22 ani.

În urma impactului, conducătorul de 47 de ani și-a continuat deplasarea, dar ulterior, a fost identificat de polițiști. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, notează cei de la IPJ Maramureș.

Totodată, polițiștii din Suciu de Sus au identificat pe raza localității Cernești un bărbat de 31 ani, care a condus un autoturism. Acesta emana halenă alcoolică, motiv pentru care polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferii care au fost depistați cu alcoolemie au fost conduși la spital în vederea prelevării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a acesteia.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More