Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
PNL 728

BCCO și DIICOT Cluj au anihilat o rețea ce producea ilegal alcool în Bistrița

0 142
Foto: Arhiva

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au destructurat o grupare infracţională organizată, formată din 10 persoane, care acţiona în judeţul Bistriţa-Năsăud.

În această dimineaţă, în baza autorizaţiilor emise de Curtea de Apel Cluj, au fost efectuate 29 percheziţii la locuinţele suspecţilor şi la mai multe sedii de firmă din judeţul Bistriţa Năsăud, fiind descoperiţi aproximativ 10.000 de litri de alcool.

De asemenea, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale, din localitatea Şieu Măgheruş, a fost descoperită o fabrică ilegală de alcool, care la momentul descinderii se afla în plin proces de fabricare a alcoolului.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al poliţiştilor de la Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. şi S.R.I..

La acţiune au participat, alături de poliţişti din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca şi B.C.C.O. Târgu Mureş, şi jandarmi de la grupările mobile din Bistriţa şi Mureş.

Din cercetări a reieşit faptul că, în cursul anului 2012, suspecţii au format un grup infracţional structurat, în scopul comiterii infracţiunilor de producere de produse accizabile (posibil 275.000 litri de alcool, la care prejudiciul adus bugetului de stat se estimează la 2.750.000 de euro, fiind format din accize, impozit pe profit şi TVA).

De asemenea, membrii grupului sunt suspectaţi că au achiziţionat alcool etilic şi distilate în vrac, de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sau expeditorii înregistraţi de astfel de produse şi că au făcut evaziune fiscală, prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, respectiv prin omisiunea evidenţierii în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate sub paravanul activităţilor unei societăţi comerciale.

Zece persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, pentru audieri.

Suspecţii sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, faptă prevăzută şi pedepsită de art.7 alin. 1 şi 3 din Legea 39/2003, evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. a şi b din Legea nr. 241/2005, producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea fiscală competentă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 296 1 alin. 1 lit. b Codul Fiscal şi achiziţionare de alcool etilic şi de distilate în vrac de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sau expeditorii înregistraţi de astfel de produse, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 296 1 alin. 1 lit. c Codul Fiscal.

 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More