Beat la volan a ajuns pe scuarul dintre sensurile de mers
Un șofer băut la volan a provocat un accident rutier pe raza municipiului Bistrița.
Potrivit celor de la IPJ Bistrița-Năsăud, în cursul zilei de ieri, 31 martie, în jurul orei 15:00, un accident rutier s-a produs în municipiul Bistrița.
Din informațiile oamenilor legii, într-un sens giratoriu, șoferul unui autoturism a pierdut controlul acestuia și a ajuns pe scuarul care desparte sensurile de mers.
La fața locului, polițiștii Biroului Rutier l-au identificat pe șofer ca fiind un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Bistrița. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ca urma a celor constatate, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.