Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Beat la volan, a lovit mai multe mașini și a plonjat într-o dubă – FOTO

0 1.168

Un accident de circulație în care au fost implicate mai multe autoturisme s-a produs noaptea trecută pe raza localității clujene Florești.

Potrivit primelor informații, un bărbat, care s-a urcat băut la volan, a pierdut controlul volanului din cauza vitezei, a acroșat mai multe autoturisme parcate, după care a plonjat cu mașina într-o autoutilitară.

Accidentul a avut loc pe strada Cetății din satul Florești, în jurul orei 1:25, la volanul autoturismului care  aprovocat accidentul aflându-se un bărbat de 37 de ani.

La fața locului au intervenit și pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Cluj, cu o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD.

”Au fost asigurate măsuri de stabilizare/asigurare a zonei de intervenție și s-a acordat asistență medicală unei persoane, conștientă și care prezenta mai multe răni la nivelul feței”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Cluj, șoferul a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest care a evidențiat o alcoolemie de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a refuzat să-i fie recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei din sânge, motiv pentru care polițiștii i-au întocmit dosar penal.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.