Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Beată la volan, a băgat mașina într-un cap de pod

0 1.914

Cinci persoane au ajuns noaptea trecută la spital după ce mașina în care se aflau a lovit un cap de pod și s-a răsturnat pe șosea. Tânăra de la volanul autoturismului era sub influența alcoolului.

Accidentul a avut loc în jurul orei 03:00, pe strada Câmpiei, din Turda.

”Conform primelor verificări, o tânără de 20 de ani, din județul Neamț, în timp ce conducea autoturismul pe direcția Cluj – Câmpia Turzii, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul umed, a intrat într-un cap de pod și apoi s-a răsturnat pe partea carosabilă. A fost testată cu aparatul etilotest, rezultat: peste 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Pe lângă șoferița beată, în mașină se aflau alte patru persoane. Toate victimele din autoturism au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

”O autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două echipaje SAJ au intervenit ca urmare a unui accident rutier care a avut loc pe strada Câmpiei, din municipiul Turda. Un autoturism a intrat într-un cap de pod. Nu au fost necesare operațiuni pentru descarcerare, cinci persoane au fost consultate medical și au fost transportate în stare de conștiență la spital. Unul dintre ocupanți a fost în stare mai gravă, el a suferit un traumatism cerebral mai sever”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Polițiștii clujeni fac în continuare cercetări privind comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More