Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Bebeluș de trei luni, ajuns la Urgențe după ce a fost mușcat de căpușe

0 30

capusa

Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Zalău a înregistrat la finalul săptămânii trecute opt pacienți ce au fost mușcați de căpușe, între aceștia fiind și un bebeluș de doar trei luni.

Cele opt cazuri s-au înregistrat la pacienți cu vârste cuprinse între trei luni și 70 de ani.

“Este vorba de trei minori, de trei luni, trei ani şi şase ani, şi cinci adulţi, cel mai în vârstă pacient având 70 de ani. Pacienţii provin atât din mediul rural cât şi urban. Aceştia au primit îngrijirile medicale necesare, în niciunul dintre cazuri nefiind nevoie de spitalizare”, au precizat reprezentanţii Spitalului Judeţean, citați de Magazin Sălăjean.

Medicii atrag atenţia însă că muşcătura de căpuşă poate fi extrem de periculoasă pentru că se poate produce boala Lyme, cunoscută sub numele de boala cu 1000 de feţe. În astfel de cazuri simptomele sunt variate. Bacteria transmisă de căpuşe intră în sânge şi poate afecta articulaţiile, muşchii, inima şi chiar sistemul nervos, în unele cazuri existând riscul să se ajungă la paralizie, dacă boala nu este tratată la timp. Prin urmare, medicii atrag atenţia ca persoanele care merg la pădure sau în locuri cu vegetaţie bogată să fie îmbrăcate corespunzător.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.