Două persoane au fost prinse sub influența alcoolului la volan. Un bărbat beat și fără permis a provocat un accident rutier.
Potrivit IPJ Maramureș, un bărbat de 54 de ani, domiciliat în comuna Rona de Sus, care a condus în stare avansată de ebrietate, a provocat un accident de circulaţie cu pagube materiale.
Mai exact ieri, 08 septembrie, în timp ce conducea prin Coștiui, bărbatul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un autoturism parcat regulamentar în afara drumului. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită.
Poliţiştii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la Spitalul Sighetu Marmaţiei pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.
Un alt dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului a fost întocmit de poliţişti sâmbătă seara. În jurul orei 22:20 a fost oprit pentru verificări un autoturism condus prin Săcel. La volan a fost identificată o femeie de 34 ani, din localitate, iar în urma testării acesteia cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Femeia a fost condusă la Centrul Medical de Permanență Dragomirești, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În ambele cazuri se continuă cercetările, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.