Biciclist accidentat de o mașină în Poiana Ilvei
Polițiștii Compartimentul Rutier din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au intervenit, sâmbătă dimineața, la un accident produs pe Drumul Județean 172D în Poiana Ilvei.
La locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani din Lunca Ilvei a accidentat un biciclist de 53 de ani.
În urma accidentului, bărbatul de 53 de ani a fost rănit, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital.
Testarea cu aparatele din dotare a șoferului a indicat rezultate negative. Biciclistul nu a putut fi testat la locul accidentului, urmând să îi fie recoltate mostre biologice la spital.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite cauza și modalitatea producerii evenimentului rutier.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.