Biciclist accidentat în Bistrița. A fost transportat la spital
Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița, au intervenit, în această dimineață, la un accident rutier pe raza municipiului.
”Un autoturism condus de o tânără de 26 de ani, din Bistrița, a intrat în coliziune cu un biciclist de 45 de ani, din Bistrița, în urma impactului rezultând rănirea acestuia din urmă”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ.
Conform polițiștilor, biciclistul a fost transportat la spital pentru continuarea investigațiilor medicale.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.
Polițiștii rutieri au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea lămuririi modului de producere a evenimentului.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.