Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
Itu sarbatori

Bistrița: cetățean turc obligat să părăsească țara după o căsătorie de conveniență cu o româncă

0 165

Polițiștii de imigrări din Bistrița-Năsăud au refuzat prelungirea dreptului de ședere unui cetățean turc în urma constatării căsătoriei de conveniență cu o româncă de 41 de ani. Pe numele său a fost emisă decizie de returnare prin care este obligat să părăsească țara în 30 de zile.

Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări — Biroul pentru Imigrări al județului Bistrița-Năsăud au refuzat prelungirea dreptului de ședere temporară pe teritoriul României unui cetățean turc, în vârstă de 42 de ani, ca urmare a constatării căsătoriei de conveniență cu o româncă.

S-a stabilit că bărbatul s-ar fi cunoscut cu femeia, de 42 ani, doar după ce acesta a venit în România și au hotărât să se căsătorească pentru a obține un permis de ședere în țara noastră. La sfârșitul lunii octombrie a.c., cei doi au încheiat căsătoria în fața ofițerului de stare civilă român, ulterior prezentându-se cu documentele necesare la sediul Biroului pentru Imigrări al județului Bistrița-Năsăud, în vederea obținerii dreptului de ședere, în calitate de membru de familie a unui cetățean român.

Ca urmare polițiștii au început verificările specifice în cazul celor doi soți, iar, în urma interviului și a controlului la domiciliul conjugal, a rezultat lipsa unei contribuții efective la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie. S-au mai constatat și neconcordanțe în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanțelor în care s-au cunoscut, ori a altor informații relevante despre relația lor. Totul a dus la concluzia că această căsătorie a fost încheiată de conveniență cu scopul de a evita condițiile de intrare/ședere pe teritoriul României a străinului.

Astfel polițiștii de imigrări au refuzat prelungirea dreptului de ședere a cetățeanului turc în România, iar, pe numele acestuia, a fost emisă o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească teritoriul României în termen de 30 de zile.

 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More