Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Bistrița: I-au furat poșeta unei femei, pe stradă, au ajuns după gratii

0 66

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bistrița au identificat, depistat și reținut pentru 24 de ore doi tineri de 19 și 17 ani, ambii din Budacu de Sus, bănuiți de comiterea unei tâlhării. Aceștia au fost reținuți ieri, 19 august.

”Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în seara de 15 august a.c., în timp ce se aflau pe o stradă din Bistrița, cei doi i-ar fi sustras unei femei de 69 de ani poșeta în care avea o sumă de bani și obiecte personale”, se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.

Sursa citată mai menționează că în prezent, aceștia se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, iar în cursul acestei zile vor fi prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate în dosarul penal întocmit, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea documentării activității infracționale.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More